5 principii pentru organizarea instruirilor în companie

5 principii pentru organizarea instruirilor în companie

Fiecare din noi își dorește aibă rezultate mai bune în companie, vânzări mai mari, mai mulți clienți. Totodată, înțelegem că această creștere depinde cât de buni angajați avem. Orice om devine mai bun când se dezvoltă. 

De 10 ani livrez training-uri în mediul corporativ și ajut companiile să aibă angajați mai buni, pentru a genera rezultate mai bune.

5 principii pentru organizarea instruirilor în companie, care ar putea să te ajute să planifici instruirile

1. Cultură de educație continuă

Toți ne dorim angajați care să vrea să se dezvolte. Acest moment depinde de cultura de instruire pe care o avem în companie. Cât de des ai realizat instruiri până la moment? Dacă se fac instruiri o dată în an, atunci cel mai probabil oamenii vor veni mai mult pentru coffee break, socializare și distracție. Din moment ce oamenii au înțeles că, o dată la 2 – 3 săptămâni vor participa la o instruire, atunci ei deja vin cu așteptări concrete. Sunt fixați să obțină o abilitate care să-i ajute să fie mai eficienți.

Instruirile reprezintă investiții pe termen lung. În HR, recrutarea este un proces cu obiective pe termen scurt, noi ca angajatori ne dorim cât mai curând să recrutăm. În schimb, când vorbim despre educarea personalului trebuie să fim conștienți că rezultatele vin în timp, 1/2 ani de instruiri continue.

Zăpada nu cade toată odată, ea cade fulg cu fulg, până se formează ceva frumos.

2. Sondaj intern

Pentru ca să fie instruirea potrivită, contează să știi ce au nevoie angajații. E bine să fie un sistem de evaluare și sondaje care te-ar ajuta să planifici training-urile. Inițial, analizați scopurile voastre și ce abilități noi ar permite să fie realizate mai repede. Care sunt cele mai dese greșeli care apar din cauza lipsei unei competențe anumite.

      Pentru un sondaj recomand următoarele întrebări:
  • Ce ar fi important să obții după un training?
  • Ce te oprește să obții rezultate mai mari?
  • Dacă ar fi să organizăm un training pentru tine, de ce ai participa?
  • Care este următorul tău scop în companie? Ce abilități ai avea nevoie ca să îl realizezi?

Orice instruire obligatorie sau cu forța devine total ineficientă. Adu-ți aminte de temele de la școală, care le ați învățat doar pentru notă și cât de repede uitați. Dar, cât de multe țineți minte din cunoștințele acumulate la obiectele care vă plăceau mult profesorul și disciplina în sine.

3. Conținutul potrivit

În urma sondajului, fixează bine scopurile și așteptările pentru fiecare training. Discută cu trainerul, cum ar putea să le acopere? Trainerii cu experiență știu bine ce conținut este cel mai relevat. Oferă posibilitatea să propună soluții, ei petrec cel mai mult timp în studiere și oferirea conținutului practic.

În ultimii ani contează training-urile experențiale. Acestea oferă posibilitatea să practici ceea ce ai studiat. Teoria care nu se pune în practică se uită. De multe ori în training-urile de vânzări SELLification sau de public speaking Professional Speaker noi arătăm cum să o faci. Totul este clar și frumos, doar că, atunci când participanții încep să implementeze, conștientizează că nu e chiar așa de ușor. După, e nevoie să intervenim pentru a corecta.

4. Trainerul potrivit

Deja de câțiva ani se caută traineri practicieni, care au o experiență pe care a reușit să o structureze în teorie și exerciții practice, care ne-ar ajuta să devenim tot atât de buni. Cereți recomandări de la companiile la care a livrat deja. Fiți transparent cu el, explicând cât mai bine ce așteptări ați avea de la un training. La fel, oferiții loc de flexibilitate și încredere. De multe ori, trainerii se pot adapta chiar din mers, pentru că se lucrează cu oameni și toți suntem diferiți.

Mulți întreabă, cum se formează bugetul unui training? De ce e atât de scump? Cel mai mare beneficiu pe care îl obțineți, este viteză și timp. Chiar dacă multe informații pe care le primiți într-un training sunt pe internet sau cărți, aceasta ar presupune foarte mult timp alocat pentru a le găsi și structura cu sens. Training-urile noastre au conținut pe care le-ai putea găsiți în cărți sau internet. Dar, ați avea nevoie de cel puțin 1 an pentru a le înțelege. În cazul în care sunt concepute exerciții specifice, ar dura și mai mult.

5. Plan de instruire

Planificați pentru 6 sau 12 luni înainte. Oamenii au nevoie să știe din timp când au instruire. Când ai un plan pe un termen mai lung, poți să gândești strategic instruirile care după care să fie realizate. Trainerii buni de obicei au agenda plină pe următoarea jumătate de an. Dacă preferi să ai anumite zile specifice din săptămână, atunci e recomandabil să faci un plan concret de instruiri din timp.

Știu că avem o frică să instruim personalul și ulterior vor pleca. Mi-a plăcut fraza lui Lorand Soares Szasz, ”mai bine să avem oameni buni și bine instruiți care pleacă, decât oameni incompetenți și nepregătiți care să rămână”. Dacă ai cultură de instruire continuă, în timp vei îmbunătăți acest proces prin care oamenii vor deveni tot mai buni, chiar dacă unii vor pleca.

Noi întotdeauna suntem deschiși să consultăm directorii HR, cum să facă un plan de instruire conform situației pe care o au la moment, pentru a avea o eficiență cât mai mare.

În dezvoltarea unei culturi de instruire în companie, e nevoie să faci primul pas. Fără îndoială după, o faci continuu și înțelegi că e o investiție pe termen lung.

Norocul este atunci când se întâlnește oportunitatea cu pregatirea.” – Seneca

 

7 principii de leadership

7 principii de leadership

Avem nevoie de lideri!

Această idee o aud des în societatea în care ne aflăm. Dar este important să înțelegem un lucru. Primul pas să devii un lider bun este să îți asumi responsabilitatea de a conduce un grup de oameni, pentru a deveni mai buni toți împreună.

La vârsta de 23 de ani conduceam o echipă de 16 persoane din domeniul IT și eu eram cel mai tânăr. De multe ori, considerăm că vârsta poate fi un criteriu important pentru a deveni lider, dar nu întotdeauna. 

De aceea, mi-am format 7 principii pe care le consider importante pentru un lider, din punctul meu de vedere. Aceste 7 principii te-ar putea ajuta și pe tine, dacă ești liderul unei echipe. 

1. Investește în tine.

Un lider bun poate dezvolta oamenii din jurul lui prin propriul exemplu. Nu poți fi mai bun fără a te educa continuu. Oamenii devin buni când investesc în ei și pun în practică. Începe de la tine! Astfel se vor strânge oameni în jur care vor dori și ei să fie mai buni.

2. Deleagă și autoritatea.

Oamenii din jur nu pot face nici un pas fără tine? Adresează întrebarea: cum te vei descurca când vei avea o echipă de 100 de persoane? Dacă nu îți dorești mai multe persoane în echipă – atunci cum va crește afacerea ta?

3. Plan de dezvoltare pentru fiecare.

E important să ai pentru fiecare angajat un plan de dezvoltare. Aceasta te va ajuta să crești performața întregii echipe. 1% îmbunătățit pe zi al fiecărei competiții – și la final de an veți obține un rezultat semnificativ.

4. Mentorează fiecare membru din echipă.

Recent am început să implementez un sistem de mentorare cu fiecare om din echipă. Timp de 60 de minute, o dată la 1-2 luni, discut după o serie de întrebări pe care le consider relevante, ca să descopăr ce ne poate ajuta să avem o echipă de succes. O întrebare pe care o recomand este: “Ce este important pentru tine la o echipă?” Astfel, vei înțelege ce ar fi bine să faci în cadrul organizație tale ca să aveți o echipă motivată. Pentru că ceea ce este important pentru ei – este important și pentru tine.

5. Construiește o cultură de progres.

Unicul lucru pe care nu-l poate copia nimeni de la o companie este cultura. În rest, concurenții pot copia orice. Atmosfera și felul cum se trăiesc valorile în cadrul organizației noastre este unic și foarte motivant pentru echipă.

6. Nu mai suntem ca în familie, dar suntem o echipă de performeri.

Inițial consideram că e necesar să se creeze o atmosferă de parcă suntem o familie. Dar mi-am dat seama că în familie, de multe ori, ne permitem unele lucruri pentru că suntem în familie. Lucruri care nu ar fi bine să se întâmple în cadrul unei organizații. De aceea, noi suntem o echipă de performeri. Contează să performăm mereu, pentru a ne putea dezvolta și crește succesele noastre.

7. Tot ce e legat de trecut trebuie de delegat.

Analizează toate sarcinile pe care le faci și vezi dacă sunt legate de trecut. Adică e necesar ceva să faci pentru că nu ai făcut ieri sau că a fost o problemă în trecut sau sunt de viitor. Liderul trebuie să gândească cât mai mult în viitor. Tot ce e legat de trecut – să delege. E complicat inițial. Dar dacă începi cu lucruri mici, la un moment dat începi să delegi și sarcinile mai complicate. Eu, la fiecare sarcină pe care o fac, prima întrebare pe care mi-o adresez este dacă o pot delega.

Analizează aceste 7 principii de leadership. Atât timp cât lucrăm cu oamenii, întotdeauna vom avea parte de lucruri diferite și neașteptate. Atunci când conducem oamenii, trebuie să fim pregătiți să ne asumăm această responsabilitate!

SMART vs SMuAuRT Goals

SMART vs SMuAuRT Goals

Majoritatea din noi au auzit că un scop trebuie să fie SMART, de ceva timp am înțeles că pe termen lung aș opta mai mult pentru un scop SMuAuRT.

Ce înseamnă SMuAuRT?

Obiectivele SMART sunt cele care sunt Specifice, Măsurabile, Acoperibile (Achievable), Realiste și Time Bounded (limitate în timp), ideea sună bine. Hai să luăm un obiectiv care este 100% SMART:
Dacia 1310

Pentru mine este un obiectiv 100% SMART:
Specific – Da, este clar ce fel de mașină reprezintă, aș putea chiar detaliza foarte bine.
Măsurabil – Da, 1 mașină cu specificațiile date.
Acoperibil – Da, 100%, am banii necesari pentru a cumpăra așa o mașină.
Realistic – Da, cu siguranță aș putea găsi o astfel de mașină fie în Moldova sau România.
Time Bounded – Da, chiar în maxim 2 săptămâni aș putea să o cumpăr.
Deci obiectiv este 100% SMART, întrebarea cheie este dacă real îmi doresc așa un scop și dacă el mă motivează să-l realizez? Răspunsul meu este : Nu! Eu nu îmi doresc o astfel de mașină chiar dacă ea pentru mine este 100% SMART. 🙂

Acum altă situație:

Specific – Da, pot scrie toate detaliile.
Măsurabil – Da.
Acoperibil – Nu, este UnAchievable pentru mine la moment.
Realistic – Nu, este UnRealistic pentru mine la moment.
Time Bounded – Da, aș putea fixa un termen de 1 an sau mai puțin.
Îmi doresc să am un astfel de Scop? Da cu siguranță! Mă motivează? DA!
Concluzia ar fi că pe noi mai mult de inspiră și motivează obiectivele care sunt UnAchievable și UnRealistic. Majoritatea companiilor de top setează scopuri pe termen lung care inițial nu sunt realizabile și visul lor este să facă așa acțiuni ca să devină Realitate.

Bill Gates zice: “Noi ne supraapreciem pe termen scurt și ne subapreciem pe termen lung.”  Pentru că atunci când a setat Scopul companiei Microsoft să fie câte un Calculator în fiecare casă. Sunt sigur nu era real și nici acoperibil, dar și-au dorit să devină realizabil, asta i-a motivat să caute soluțiile potrivite.

Care este SCOPUL tău SMuAuRT pentru următorii 5 – 10 ani?

Cei care doresc să-și creeze planul de acțiuni pentru următorii 5 ani vă invit la trainingul de Time Management!

 

Idei după BusinessDrive

Idei după BusinessDrive

Câteva zile în urmă s-a finalizat conferința Business Drive. A fost o conferință fantastic de utilă și practică. Chiar dacă am fost speaker, am avut de învățat foarte multe de la fiecare participant și în special, de la ceilalți speakeri. Prin acest articol aș dori să felicit echipa JCI pentru organizarea acestui eveniment. Ați dat dovată de profesionalism și multă energie. Știu că a fost greu și ați avut multe provocări pe parcurs, dar cu siguranță vreau să zic că s-a meritat!

Datorită acestui eveniment, am avut ocazia să am o discuție sub formă de mentorat cu Andy Szekely. Aș dori prin acest articol să îți prezint câteva idei, insight-uri pe care le-am obținut.

  • Aici sunt Genial în rest sunt Prost. Trebuie să determini în ce ești Genial și ulterior să recunoști că în restul ariilor ești prost. Sună dramatic, dar în așa fel poți fi determinat să-ți gasești oameni buni. Oameni care să realizeze alte lucruri, pe care tu nu trebuie să le faci, chiar dacă crezi ca le faci bine. Eu știu să fac traning-uri! În contabilitate, marketing, administrare, logistică, etc. nu sunt bun. Am nevoie de oameni care pot să le facă foarte bine ca să fie la mine în echipă. Idee fantastic de șocantă, totuși foarte utilă.
  • Cum îți alegi un mentor! Imaginează-ți unde dorești să fii peste 5 ani. Caută o persoană care deja are rezultatele date și cere să-i fii mentee. Cu siguranță îți va lua mai puțin timp să ajungi la rezultatele lui decât i-a luat lui, pentru că deja știe calea.
  • Motivul pentru care nu realizez ceea ce-ți dorești este pentru că ceea ce vezi în jurul tău este mai convingător decât ce vezi în capul tău. Aici este un moment de hotărâre. Ca să decid că imaginea pe care o vizualizez în cap merită să o înlocuiască pe cea din realitate. Și eu pot face acțiuni ca să îmi schimb realitatea.
  • Orice ai face, la început va fi greu, după care vor zbura rezultatele. Mi-am adus aminte de mai multe experiențe pe care le-am avut. Acum am înțeles că este ceva normal să fie greu la început. Chiar și Professional Speaker, recunosc, că în primul an a fost foarte dificil să aducem mesajul tuturor, că merită să descopere oratorul din interiorul lor cu ajutorul nostru. Acum după o serie de rezultate foarte bune, facem cu mult mai multă încredere și siguranță.
  • Trebuie să știi de unde vii și unde te duci! O idee extraordinară, ca o dată la 6 luni să te retragi în singurătate și sa faci o anliză timp 4-5 ore. Să răspunzi la aceste 2 întrebări fundamentale. De unde vii și unde te duci?
  • Vocația îți dă energie! Când faci lucrurile din vocație, orice feedback negativ îl primești cu placere, pentru că înțelegi cum poți fi mai bun. Dacă te enervează un feedback negativ la o anumită activitate pe care o faci, posibil ca acea activitate să nu fie vocația ta 🙂
  • Investiția în tine este cea mai bună investiție. Doar că trebuie să îți răspunzi la întrebarea: de ce ai nevoie de această investiție? Astfel vei lua o decizie mai rapidă și coretă. Știu că uneori este greu să determini răspunsul la întrebarea “De ce?”, dar începe de la întrebarea unde dorești să ajungi? De ce încă nu ai ajuns acolo? Ai multe scuze? Eu aș zice că trebuie să afli cum. 🙂

Mă bucur să vad că domeniul Educațional se dezvoltă. Știu că mulți ar zice că oricum rămânem în urmă. Dar aș vrea să zic că prin 2008 eu nici nu știam ce reprezintă cuvântul training. Astăzi calitatea conferințelor și training-urilor este în creșetere și asta mă inspiră. Avem oportunități să devenim mai buni pentru a obține mai mult decât ne dorim în viață.

Vă reamintesc că în curând urmează să aibă loc training-ul pe Time Management, detalii pe time.iliedercaci.com

Vezi descrierea video a articolului aici:
Respectă-ți părinții și vei fi respectat când vei fi părinte

Respectă-ți părinții și vei fi respectat când vei fi părinte

Zilele acestea mi-am adus aminte de un fragment emoționant din cartea scrisă de Robin Sharma “Călugărul care și-a vândut Ferarri-ul”. Recomand cu mare drag să o citiți.

Respectă-ți părinții și vei fi respectat când vei fi părinte
A fost odată o femeie plăpândă al că­rei soţ iubitor murise. Astfel încât ea merse să trăiască cu fiul ei şi cu soţia şi fiica acestuia. Cu fiecare zi ce trecea, vederea şi auzul femeii se înrăutăţeau. Câteodată mâinile îi tremurau atât de tare, încât scăpa fasolea din farfurie pe podea. Iar supa i se scurgea din bol. Fiul şi soţia lui se înfuriau foarte tare văzând mizeria pe care o făcea. Și într­-o zi îi spuseră că era de­ ajuns. Aşa că aşezară o măsuţă pentru bătrână într­-un colț, lângă cămară şi o puseră să mănânce acolo, singură. În tot acest timp, ea îi privea din partea opusă a camerei. Cu ochii plini de lacrimi, dar ei abia îi vorbeau în timp ce mâncau, ocărând-o din când în când pentru că îşi scăpa lingura sau furculiţa.
Într-­o seară, chiar înainte de cină, fetiţa stătea pe podea jucându-se cu cuburile ei.
“Ce construieşti?”, întrebă tatăl ei cu seriozitate.  “Construiesc o măsuţă pentru tine şi pentru mama, astfel încât să puteţi mânca singuri într-­un colţ, atunci când am să fiu mare.”
Părinţii copilei amuţiră un timp. Apoi începură să plângă. În acea clipă conştientizară natura acţiunilor lor şi tristeţea pe care o provocaseră. În seara respectivă o aduseră pe bătrână înapoi la masă, la locul cuvenit. Din acea zi, ea mâncă numai împreună cu ei, iar când mâncarea cădea de pe masă sau o furculită aluneca pe podea nimeni nu se mai supăra.
În această povestire părinţii nu erau oameni răi, ei aveau nevoie, pur şi simplu, de o scânteie de conştientizare care să le reaprindă flacăra compasiunii. Compasiunea şi gesturile zilnice de bunătate îmbogăţesc foarte mult viaţa.
Acordă­-ţi timp în fiecare dimineaţă pentru a medita asupra binelui pe care-­l vei face celorlalţi în timpul zilei. Cuvintele sincere de laudă pentru cei care le aşteaptă cel mai puţin. Încurajările calde oferite prietenilor în nevoie, micile simboluri de afecţiune, fără motiv, dăruite membrilor familiei, toate acestea se adaugă la un mod mult mai minunat de a trăi. Şi fiindcă vorbim de prietenie, asigură-­te că î­ţi păstrezi prieteniile şi le îmbunătăţeşti permanent. O persoană care are trei prieteni foarte buni este, într­-adevăr, o persoană foarte bogată.

Mulți dintre noi așteaptă să primească ceva. Dar, ce ofer eu ca să primesc ce îmi doresc? Dragostea, bunătate, respectul și companisiunea începe de la noi.

Oferiți dragoste necondiționată!

TikTok LinkedIN Instagram Facebook

 

Vreau să știu cum te pot ajuta!? :)

Vreau să știu cum te pot ajuta!? :)

Salutare prieteni, Vreau să știu cum te pot ajuta!? 🙂Vreau să știu cum te pot ajuta!? :)

Pe parcursul ultimilor ani de livrare a training-urilor mă bucură faptul că tot mai multe persoane vin la training-uri cu întrebări pregătite la care ar dori să afle răspunsuri. De fiecare dată promovez ideea că este important atunci când mergi la un training să-ți planifici cu ce îți dorești să ieși la final de zi.

Prin acest articol îmi doresc să aflu de la tine câteva lucruri importante:
1. Ce aș putea scrie pe Blog ca să-ți fie util;
2. Ce conținut aș putea adăuga în training-urile pe care le livrez;
3. Ce informații, cărți, filme, lecții video, audiobok-uri aș putea să îți recomand așa că să te ajute cât mai repede să obții ceea ce îți dorești.
Cum te pot ajuta!? 🙂

Pentru aceasta te încurajez să ne oferi 3 minute din timpul tău prețios și să răspunzi la întrebările din formularul de pe acest link.

Întrebări:

1. Ce ai dori să afli din domeniul Time Management?

TikTok LinkedIN Instagram cum te pot ajuta

 

cum te pot ajuta